Maia Sandu s-а lansat astăzi în campania electorală și în raioanele de sud ale țării, la Cahul, alături de susținători, membri ai guvernării și reprezentanți ai societății civile.
„Cahul, Cantemir, Leova, Cimișlia, Căușeni, Ștefan Vodă, Basarabeasca, UTA Găgăuzia, Taraclia, sunt onorată de susținerea și încrederea voastră!
Suntem aici pentru că suntem deciși să construim o soartă mai bună pentru Moldova. Pentru că alegem să nu stăm deoparte.
Pentru că vrem ca familiile, copiii, vârstnicii, medicii, profesorii, artiștii, pompierii, inginerii, sportivii, lucrătorii pentru salubrizare, drumarii, militarii, croitorii, funcționarii publici, antreprenorii, să aibă o viață demnă și în libertate acasă.
Azi Moldova are o cale sigură în față. Pe 20 octombrie votăm DA la referendum și ne alegem președintele”, s-a adresat Maia Sandu oamenilor din Cahul.
În planul Maiei Sandu pentru Moldova se regăsește și construcția unui spital regional la Sud – la Cahul finalizarea, până în 2028, infrastructurii necesare pentru gestionarea deșeurilor în regiunea de Sud – Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat, Vulcănești, Ceadîr-Lunga.
Președintele PAS, președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Simt o triplă emoție de fiecare dată când vin acasă. De fiecare dată când am apelat la ajutorul vostru, în special atunci când țara noastră mică și frumoasă a avut nevoie să punem umărul, cei de la sud, când a trebuit, au fost ca brazii. Avem o ocazie foarte rară și noi nu avem dreptul să o ratăm! Trebuie să alegem cel mai bun președinte al Republicii Moldova, iar cel mai bun președinte este doamna Maia Sandu! O cunosc pe doamna Sandu de peste 20 de ani. Vreau să vă spun că o femeie atât de puternică, atât de corectă, atât de determinată noi nu am avut! De aceea, vă îndemn, pe 20 octombrie, să-i încredințăm mandatul, pentru că ceea ce a început acum patru ani trebuie dus la bun sfârșit!”
Ion Dolganiuc, primar al satului Colibaşi, Cahul, vicepreşedinte CALM:
„Astăzi Maia Sandu și integrarea europeană au devenit două părți ale aceluiași întreg. Dacă votăm una și nu cealaltă, practic nu am votat. De aceea, vă îndemn cu toată încrederea să îndreptăm Republica Moldova spre Uniunea Europeană și pe 20 octombrie noi, cei din sudul țării, să fim mândri de faptul că acest lucru ne-a reușit. Votați Maia Sandu președinte, spuneți DA la referendumul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”.
Victor Bostan, oenolog, fondator şi director general al Grupului ,,Purcari”:
„Dragi prieteni, sunt aici chiar lângă monumentul Doinei și al lui Ion Aldea Teodorovici, cei care și-au pierdut viața acum 22 de ani și au luptat și au fost la fundamentul libertății noastre.
20 octombrie este ziua alegerilor, ieșim cu toții la alegeri, votăm Maia Sandu, votăm direcția europeană. 20 octombrie – toți la votare, votăm Maia Sandu, votăm Europa!”
Nicu Ştirbeț, tânăr din diasporă, analist la Banca Centrală Europeană din Frankfurt, inclus în clasamentul „30 under 30” de revista Forbes România, alături cu familia sa a dezvoltat pensiunea Eco-Village Văleni din lunca Prutului:
„Doamna Sandu a schimbat fața Moldovei. Ni s-au deschis porțile la toate cancelariile europene, suntem tratați ca egali, ca parteneri de încredere, ca o țărișoară mică, dar dârză, care nu-și uită trecutul.
Doamna Sandu a stat dreaptă și ne-a ținut și pe noi drepți în fața vitregiilor cauzate de războiul acesta criminal al Rusiei în Ucraina.
Avem în față o oportunitate enormă, o oportunitate care se arată o dată unei generații și, poate nici atunci, pentru că bunicii noștri, străbunicii, nu au avut niciodată șansa de a-și decide singuri soarta. Noi o avem, putem alege acum drumul Europei, putem vota pentru doamna Maia Sandu, care consider că este singurul garant credibil, autentic, al acestui parcurs european. Acum, ori niciodată, putem să ne facem o altă soartă și un viitor mai bun”.
Sergiu Cornea, rectorul Universității de Stat ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, istoric, doctor în ştiinţe politice:
„Suntem în preajma unor evenimente pe care țara noastră nu le-a avut în ultimii 200 de ani. Alegerile din 20 octombrie sunt foarte importante. De decizia pe care o vom face noi în 20 octombrie va depinde soarta noastră, a generațiilor următoare, sau, cum zicea Ștefan cel Mare, a urmașilor urmașilor noștri.
Și acum pe umerii noștri este această responsabilitate. Vom călca strâmb, și generațiile următoare vor merge pe-o cale greșită. Gândiți-vă, ce lăsăm în urmă? Cum ne raportăm noi la valorile lumii contemporane? Vrem acolo în lumea barbară, sau vrem să mergem în Europa? Europa este la 5 kilometri de aici.
Vă îndemn, stimați pământeni, să veniți nu numai dumneavoastră pe data de 20, dar să convingeți rudele, vecinii și prietenii să vină la votare, să voteze președintele țării și să zică DA referendumului”.