Maia Sandu a vizitat șantierul de construcție a drumului Soroca – Otaci și a vorbit cu oamenii din comuna Șolcani, Soroca

Maia Sandu a fost azi pe șantierul de construcție a drumului Soroca – Otaci și a apreciat că, după zeci de ani de așteptare, lucrările s-au deblocat.

„În ultimii 4 ani am reușit să repornim lucrul pe numeroase șantiere blocate și am dat în exploatare peste 700 de km de drum de calitate. Drumul Soroca – Otaci este un astfel de exemplu – un drum așteptat de zeci de ani, care a intrat anul trecut în reparații și va oferi siguranță și calitate pentru circa 10.000 de locuitori din satele prin care trece. Astfel de exemple demonstrează că facem ceea ce promitem și că, inclusiv datorită apropierii de UE, avem mai multe resurse pentru modernizarea infrastructurii din Moldova”, a menționat Maia Sandu.

În Planul Maiei Sandu pentru Moldova este prevăzut ca, în următorii 4 ani, să fie reabilitate încă 3 000 de km de drum, așa încât toate drumurile naționale și regionale din țară să fie în stare bună. „Moldovenii trebuie să poată circula în siguranță pe toate drumurile din țară”, a subliniat Maia Sandu.

Tot azi, Maia Sandu a mers în comuna Șolcani, Soroca – aflată în apropierea tronsonului de drum reparat. Discuția cu locuitorii, la care au participat și mai mulți primari din satele învecinate, a fost despre cum dezvoltăm localitățile Moldovei și care sunt beneficiile aderării la UE pentru oameni.

Anul trecut, în satele Șolcani și Cureșnița Nouă din comună au fost finalizate 2 terenuri de sport și joacă. Prin Programul „Satul European” 2, în Șolcani va fi finanțată construcția apeductului. În raionul Soroca au fost implementate prin „Satul European” 34 de proiecte – au fost construiți 65 km de apeduct și 70 de km de iluminat public, au fost renovate 7 școli și grădinițe, 7 case de cultură și construite 4 terenuri de joacă, iar spitalul raional a fost dotat cu echipamente moderne. 

„Toate aceste cifre arată că modernizăm Moldova, localitate cu localitate. Un obiectiv din Planul meu pentru Moldova este alocarea a 8 miliarde de lei în proiecte de infrastructură, fie că vorbim de rețele de apă și canalizare, de parcuri și complexe sportive, de cămine culturale sau stadioane. Construim Moldova europeană acasă!”, a punctat Maia Sandu.

octombrie 1, 2024