Maia Sandu a transmis un mesaj de unitate națională

După scrutinul din 3 noiembrie, Maia Sandu a transmis un mesaj de unitate națională pentru toți cetățenii Republicii Moldova:

„Dragi Moldoveni!

În ultimele luni, dar mai ales la 3 noiembrie, împreună, am clădit o legătură națională trainică bazată pe faptul că purtăm cu toții în suflet dragostea de Moldova. Vom fi puternici doar dacă ținem neamul grămăjoară – rămânem uniți, cu fruntea ridicată și cu încredere unii în alții. Unitatea țării și buna înțelegere între toți cei care locuim pe acest meleag reprezintă cea mai mare datorie a noastră.

Prin munca văzută, dar mai ales nevăzută a zeci sau poate sute de mii de oameni, Moldova pășește înainte cu capul sus. Am auzit vocile tuturor și lucrurile pe care le vreți îndreptate. Fermitatea și exemplul vostru de dragoste de țară, dovedit prin prezența la vot și prin vocea puternică, sunt gesturi care mă angajează fără întârziere.

Vom duce împreună țara înainte, bazându-ne pe ceea ce ne unește – curajul, hărnicia și bunătatea moldovenilor. Fac un apel către toți și, mai ales, către politicieni, să-și folosească vocea pentru a încuraja respectul față de fiecare cetățean, bunăvoința și buna înțelegere.

Toți, cu bune și cu rele, cu diferențele dintre noi, suntem același popor – și Chișinăul, și Ocnița, și Nisporeni, și UTA Găgăuzia, și diaspora, și cei tineri, și cei vârstnici, și cei care au votat, dar și cei care n-au ajuns la vot. Să ne umplem sufletele de frăție, solidaritate și omenie. Să construim pe aceste valori transmise din generație în generație și să clădim în tihnă o Moldovă mai puternică.

_____

Дорогие Молдаване!

За последние несколько месяцев — и в особенности 3-го ноября — мы все вместе создали нашу крепкую национальную связь, в основе которой — тот факт, что все мы храним в своих сердцах и душах любовь к Молдове!

Мы будем сильны, только если сохраним единство нации. Мы будем оставаться едиными, будем доверять друг другу и идти вперед с высоко поднятой головой. Единство страны и доброе взаимопонимание между всеми нами, кто живет на этой земле, — это наш величайший долг.

Благодаря видимому — но, прежде всего, тому незаметному труду десятков и сотен тысяч людей, Молдова с гордостью движется вперед. Я слышала голоса каждого, и знаю, что вы хотите исправить. Ваша стойкость и ваша любовь к Родине, что все мы увидели на примере явки на выборы и вашего убедительного голосования, — это то, что обязывает меня действовать без промедлений.

Мы будем вести страну вместе, вести дальше, опираясь на то, что нас объединяет — это мужество, трудолюбие и доброта молдаван. Я призываю всех, и в особенности политиков, использовать свой голос для того, чтобы поощрять уважение к каждому гражданину, ради и во имя взаимопонимания.

Все мы, с нашими горестями и радостями, при всех наших различиях, — все мы один народ: и Кишинев, и Окница, и Ниспорень, и АТО Гагаузия, и диаспора. И молодые, и пожилые, и те, кто проголосовал, и те, кто проголосовать не успел.

Давайте наполним наши души братством, солидарностью и человечностью. Давайте опираться на эти ценности, передаваемые из поколения в поколение, — и будем спокойно строить более сильную Молдову!”

noiembrie 5, 2024